Bogaţii sunt răspunzători de decăderea celor săraci

E o nebunie, o adevărată sminteală, să umpli şifoniere întregi cu haine şi să te uiţi cu nepăsare la o fiinţă făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, goală, tremurând de frig, abia mai putând să se ţină pe picioare.

“Dar sunt o prefăcătorie, acest tremur şi această slăbiciune…” Şi ce? Nu vă temeţi că aceste vorbe vor aprinde fulgerul şi-l voi trimite din înaltul cerului asupra capetelor voastre? Dacă nenorocitul acesta se preface aşa, o face de nevoie şi de mizerie, din pricina cruzimii voastre, a neomeniei voastre, care aduc asemenea prefăcătorii şi care nu se înclină deloc spre milostivire. Cine va fi atât de ticălos, atât de împietrit, dacă nevoia nu l-ar împinge, de a avea o purtare aşa de ruşinoasă, de a te lăsa lovit şi batjocorit, pentru o bucată de pâine?

Prefăcătoria cerşetorului este, într-un fel, un crainic care strigă peste tot locul neomenia voastră.

Rugăminţile lui, plângerea lui, cuvintele de îndurare, gemetele, lacrimile, lui de toată ziua, nu pot să-i aducă nici măcar hrana zilnică. Poate că pentru aceasta a închipuit el, şmecheria aceasta, a cărei greşeală şi necinste sunt mai mult ale voastre decât ale lui. El e îndreptăţit la milă, pentru că-i doborât atât de jos de nevoie, dar noi, noi merităm mii de pedepse, pentru că am adus pe cei lipsiţi la asemenea stare.

Dacă ar fi uşor să ne înduioşăm, niciodată un sărac nu ar ajunge la o asemenea prefăcătorie… Sunt săraci cu puţină simţire şi nătângi, care nu vor să sufere de foame, care sunt gata a suferi orice, numai de foame nu. Adeseori s-au înfăţişat vouă cu mişcări şi vorbe de rugare, dar n-au căpătat nimic. Lăsându-se, aşadar, de rugări, se iau la întrecere, din vina voastră, cu şmecherii. Iar voi, în vremea aceasta sunteţi acolo, de faţă, râzând şi admirând, vă faceţi ceas de bucurie din nefericirea altuia, în vreme ce, firea omenească, aceea care-i şi a voastră, se necinsteşte.

Ce-ar putea face mai mult un crud diavol?

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Cum a ajuns un mare zgârcit un sfânt al lui Dumnezeu

In partile Africii era un vames, anume Petru, foarte nemilostiv, care niciodata nu miluia pe saraci, nici cugeta la moarte, nici la bisericile lui Dumnezeu nu mergea, nici isi pleca urechile sale catre cei ce cereau milostenie. Iar bunul iubitor de oameni Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului, ci se ingrijeste de mantuirea tuturor si, cu judecatile pe care le stie, pe fiecare il mantuieste, Acela si cu Petru a facut aceasta, dupa bunatatea Sa, si l-a mantuit pe el, intr-un chip ca acesta:

Intr-o vreme, sezand saracii si scapatatii in ulita, au inceput a lauda casele celor milostivi si a ruga pe Dumnezeu pentru dansii, iar pe cei nemilostivi ii ocarau. Deci a ajuns cuvantul si despre acest Petru, ca este cu totul nemilostiv. Si se intrebau unul pe altul: “Oare, luat-a cineva, candva, vreo milostenie din casa lui Petru?” Si toti zicand ca nimeni n-a luat de la dansul ceva, s-a ridicat un sarac si a zis: “Ce-mi veti da mie si eu voi merge acum si voi scoate de la dansul milostenie?” Si au facut intre dansii ramasag.

Deci, mergand saracul, a stat la poarta casei lui Petru. Iar, iesind Petru din casa si ducand la masa dregatorului un catar incarcat cu paine, i s-a inchinat lui saracul, cel ce facuse ramasag cu tovarasii sai, si a inceput a cere milostenie, intr-adins plangandu-se. Iar el, neafland piatra, a apucat o paine si a aruncat-o in cel sarac si l-a lovit pe el in obraz si s-a dus. Iar saracul, apucand painea, a mers la tovarasii sai, zicand ca din insesi mainile lui a luat painea aceasta. Si a laudat pe Dumnezeu ca Petru este milostiv.

Iar, dupa doua zile, s-a imbolnavit vamesul, pana s-a apropiat de moarte, si s-a vazut intr-un vis, pe sine fiind cercetat la o oarecare judecata si faptele lui, punandu-se in cumpana: de o parte a cumpenelor stateau niste arapi intunecati si rai, iar de cealalta parte stateau niste barbati luminosi foarte si frumosi la chip. Deci, arapii, apucand toate faptele cele rele pe care Petru vamesul le facuse din tinerete si in toata viata sa, le puneau in cumpana, iar barbatii cei din lumina purtatori nimic bun nu aflau din faptele lui Petru, ca sa puna de cealalta parte a cumpenii si stau infricosati si, nedumirindu-se, ziceau unul catre altul: “Asadar, noi n-avem nimic aici?” Atunci a raspuns unul dintre dansii: “Cu adevarat nu avem nimic, fara numai o paine pe care a dat-o lui Hristos, mai inainte cu doua zile, dar si aceea fara de voie”. Deci, pusera painea aceea de cea parte a cumpenei si indata a tras cumpana mai mult decat cealalta. Atunci zisera catre vames barbatii cei frumosi la chip: “Mergi, sarace Petre, si mai adauga la painea aceasta, ca sa nu te ia pe tine arapii cei rai si sa te duca la munca cea vesnica”.

Deci, venindu-si in sine, Petru cugeta la cele ce vazuse si a cunoscut ca, nu nalucire, ci adevar era visul, ca a vazut toate pacatele ce facuse din tinerete, pe care acum le si uitase, si pe care arapii, adunandu-le, le puneau in cumpana. Si zicea in sine Petru minunandu-se: “Daca o paine, pe care am aruncat-o in fata saracului, atat de mult m-a ajutat pe mine, ca nu m-au luat pe mine diavolii, cu cat mai mult milostenia cea multa, cu blandete si cu osardie facuta, va ajuta acelora care, fara de crutare, isi impart bogatia lor la saraci.” Si de atunci s-a facut mult preamilostiv, cat nici pe sine n-a voit sa se crute.

(Întâmplare din viaţa Sfântului Petru Vameşul)

Cât împărţim cu Hristos din ce cumpărăm pentru Crăciun?

Sfârşitul acesta de săptămână probabil va fi unul foarte aglomerat, pentru că mulţi dintre noi vor merge să cumpere câte ceva pentru Crăciun. Unii cumpără mai puţin alţii mai mult, unii cumpără mâncare, alţii cadouri… fiecare după voia lui.

Mă gândesc câteodată cum sărbătoresc Naşterea Domnului, cei săraci de pe stradă? Ce bucurie au ei? Cum sărbătoresc Crăciunul copiii din orfelinate sau bătrânii din azile? Dar oare deţinuţii din penitenciare sau bolnavii din spitale?

Ştiu! Am prefera să nu ne gândim la asta acum, că ne întristăm. Dar chiar dacă noi ne gândim sau nu, ei tot acolo sunt, în suferinţa lor. Eu când mă gândesc la ei încep să am mustrări de conştiinţă. Dimineaţa când ies din tura de noapte de la servici, de la căldură direct afară în frig, încep să tremur şi în câteva secunde, îmi aduc aminte de cei ce stau pe stradă, de fiecare data. Simţind suferinţa frigului în mine mă face mult mai sensibil la suferinţa lor, şi-ncep să mă rog pentru ei, ca să-i ajute Dumnezeu, să nu le mai fie frig, să aibe ce mânca, să aibe unde să stea… Dar oare e de ajuns? E suficientă rugăciunea mea?

Şi tot eu îmi răspund că: Nu e de ajuns! Trebuie să fac ceva, trebuie să-i ajut şi eu într-un fel. Trebuie să le duc ceva: mâncare, o plapumă, o hainuţă, nişte şosete, mănuşi sau ceva de pus pe cap. Iar acum că vine Naşterea Domnului când trebuie să dăruim şi noi aşa cum Dumnezeu ne-a dat atâtea daruri, cu atât mai mult.

O să mergem şi noi să cumpărăm câte ceva, şi o să ne facem timp să facem câteva punguliţe cu dulciuri şi pentru cei de pe stradă, pentru că tare se bucură când primesc câte ceva.

Oare bucuria Naşterii lui Dumnezeu trebuie s-o simţim doar noi, sau şi cei necăjiţi şi împinşi la marginea societăţii? Oare dacă Dumnezeu mi-a dăruit tot ce vreau şi nu-mi lipseşte nimic, n-ar fi frumos să dăruiesc şi eu altora câte ceva, să-i fac şi pe alţi copii să zâmbească, să se bucure.

Când eram student şi eram membru al Asociaţiei Studenţilor Creştini-Ortodocşi din România mergeam cu colindul prin orfelinatele de copii şi prin azilele de bătrâni. Nu ştiu dacă mă credeţi sau nu dar acele momente au fost unele dintre cele mai frumoase pe care le-a trăit, simţeam aşa o bucurie şi o linişte, îi vedeam pe copii şi pe bătrâni cum se bucură şi li se luminează faţa când ne aud, şi când le ofeream câte ceva dulce.

Nu e greu să dăruieşti! Astăzi când suntem invitaţi din toate părţile să consumăm şi să cumpărăm ca să fim fericiţi, să acumulăm cât mai multe, Dumnezeu ne spune chiar invers că mai fericit este a da decât a lua ! Mai fericit este a dărui decât a primi!

Dacă vreodată uităm cui dăm, când dăm câte ceva, Dumnezeu ne aduce aminte, spunându-ne cum va fi la judecata finală:

“Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.”

(Balan Claudiu)

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă!

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi. Bogaţii nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulţi şi cu toate
acestea, nu îşi înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să ştii că dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuţina.

Şi cu adevărat, să ştiţi că atunci când facem milostenie, averea noastră nu se împuţinează, ci sporeşte. Cheltuim, dar avem mai mulţi bani. Dând milostenie, facem cea mai bună investiţie. Spre exemplu, eşti comerciant şi vrei să-ţi vinzi marfa ca să câştigi bani? Să ştii că nu este exclus ca marfa ta să se piardă şi atunci, nu numai că nu vei câştiga, dar vei avea multă pagubă. Sau poate eşti agricultor şi nădăjduieşti la o recoltă bogată? Dar planurile tale pot fi date peste cap de grindină sau de secetă. Toate cele lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai cele pe care le oferim Domnului nu sunt în primejdie nici de a fi furate, nici de a fi distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit (1 Cor. 2, 9). Dacă omul care primeşte ceva de la noi ne răsplăteşte binefacerea, cu atât mai mult va face lucrul acesta Hristos, Care ne răsplăteşte chiar şi atunci când nu Îi dăm nimic.

Câtă înţelepciune este cuprinsă în cuvintele lui Solomon: Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului (Sol. 19, 17)! Iată ce împrumut nemaivăzut! Dăm cuiva şi primim înapoi de la altcineva. Mă vei întreba de ce nu a spus Solomon că cel care dă milostenie săracului dă lui Dumnezeu, ci că Îl împrumută pe Dumnezeu? Ca să nu crezi că ceea ce primeşti de la Domnul e un lucru lipsit de o mare importanţă. Dumnezeu ştie că suntem lacomi şi vrem să dobândim din ce în ce mai multe bunuri. Cel care are bani nu vrea în nici un chip să împrumute săracului fără să primească o asigurare că banii îi vor fi daţi înapoi. Aşadar, acestuia nu îi pasă de semenul său, ci urmăreşte numai câştigul. Săracul nu poate să pună chezăşie pământ sau altceva, pentru că nu are; nu poate găsi pe nimeni care să se pună zălog pentru el, deoarece nimeni nu are încredere în el. Aşadar, văzând Dumnezeu pe de o parte că săracul este în primejdie din pricina sărăciei sale, şi pe de altă parte că bogatul este în primejdie din pricina lipsei sale de omenie, S-a pus El însuşi chezăşie pentru sărac dinaintea bogatului. De aceea spune Sfânta Scriptură: Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului.

(Sfântul Ioan Gură de Aur – Milostenia)

Sinuciderea

De ce unii tineri isi iau viata? De ce nu doresc sa traiasca? Ei bine, primul motiv care le-ar trece prin gand multora ar fi acela ca l-a parasit iubitul/iubita. Oare acesta sa fie motivul? Bineinteles ca NU. Principalul motiv este lipsa Lui Dumnezeu in sufletul acelui tanar, lipsa dragostei, a luminii Domnului. Ei vad prin moarte o “eliberare “de tot rau, de toate necazurile, insa nu este asa. De-abia acum incepe cu adevarat chinul, si ma inspaimant ca aud si vad din ce in ce mai multi tineri care isi iau viata pe care Dumnezeu le-a dat-o, nu sa si-o ia singuri ci sa si-o traiasca, sa slujeasca Domnului.

Un mare filozof a zis ca daca omul crede in Dumnezeu si El nu exista, nu are nimic de pierdut dar insa daca nu crede si Acesta exista pierde totul. Asa se intampla si in cazul acestor tinerii, care pur si simplu nu mai gandesc, nu mai au pic de ratiune, incearca sa-si aline suferinta prin suferinta. Necredinta in Dumnezeu putem spune ca “face victime” si cel mai grav este ca numarul acestora creste. Acum stau si ma gandesc si incep sa cred ca e la moda sa te sinucizi…De ce?Mai nou a fost abordat de foarte multi tineri curentul emo, ceea ce eu consider ceva adolescentin, ceva trecator, insa unii nu vad la fel aceasta problema. Acum un an am vazut la tv o fetita emo de 12 ani care s-a sinucis din motivul ca a citit pe internet ca daca nu te omori nu esti emo.

Oare daca scria acolo sa te duci la biserica in fiecare duminica, sau sa te rogi in fiecare seara, acea fetita facea aceste lucruri? Raspunsul e destul de mahnitor. Al-2-lea motiv care ii impinge pe tinerii de azi sa aibe tentative de suicid este si muzica pe care o asculta.

“Esti pierdut in durere/ Visezi sfarsitul/ Pentru a o lua de la inceput“. Acestea sunt versuri dintr-o melodie gen “emo”. Mai tulburator (daca pot spune asa) este faptul ca videoclipul accentueaza sentimentul si gandul transmis de versuri. Un baiat sta la marginea acoperisului, gandindu-se daca sa faca sau nu saritura in gol. Timp de cateva minute in minte i se deruleaza toate intamplarile nefericite. La final, intr-un gest suprem, face o saritura cu spatele. Dupa cum v-ati dat seama, era si normal ca fanii acestei trupe sa copie acest gest al idolului lor. Pur si simplu ma trec fiori, ce usor poate fi influentata mintea omului.

Un al-3lea motiv ar fi si lipsa comunicarii, lipsa iubirii parintilor fata de copiii lor. Caci stim bine ca IUBIREA PARINTILOR REFLECTA IUBIREA TATALUI.

Un sfat pentru acesti tineri, ar fi sa se roage si sa ceara Domnului ajutor. Multa rugaciune si credinta in inima salveaza suflete. Al doilea ajutor care i-ar putea scapa de ganduri necurate este doctorul sufletelor (duhovnicul). Sunt ferm convinsa ca aceasta calitate de “medic” le va remedia tinerilor aceste suferinte. Bine-nteles aceste lucruri nu se vor intampla de la sine. Dar chiar si noi putem salva acesti oameni vorbind cu ei si rugandu-ne Domnului pentru ei.

Stiu cum e acest gand pentru ca l-am trait pe pielea mea, dar cu multa rugaciune, credinta si vointa am reusit sa scap usor de necazuri si acum simt cu adevarat ca Cineva acolo sus chiar ma iubeste, asa ca haideti sa ne rugam pentru acesti copii, pentru luminarea mintii.

(Mihaela)

Se apropie Crăciunul

Se apropie sărbătoarea Naşterii Domnului, mai e foarte puţin. Mai sunt două săptămâni şi câteva zile în care putem să facem şi noi ceva pentru oamenii care suferă. Eu sunt foarte milos din fire, cum văd pe cineva că suferă mi se strânge inima şi de multe ori îmi vine să plâng.

Cum putem oare să stăm cu frigiderele pline cu mâncare iar unii să moară de foame pe stradă? Cum oare eu pot avea 3 haine de iarnă iar un om sărman să tremure de frig în miezul nopţii? Sunt aşa mulţi săraci în jurul nostru, haideţi să-i ajutăm! haideţi să-i facem şi pe ei bucuroşi! Şi pentru ei s-a născut Hristos Domnul, şi ei vor să fie fericiţi de Crăciun.

Un pacheţel cu mâncare, o hăinuţă, un fes, o pereche de mănuşi, nişte ghetuţe mai vechi, un plover pe care nu-l mai purtăm, o vorbă bună, un zâmbet, avem ce dărui, doar să vrem. Dacă Dumnezeu îmi dă din dragoste atâtea lucruri bune, vreau şi eu să ofer, tot din dragoste câte ceva. Vreau şi eu să aduc bucurie pe faţa unor oameni aşa cum Dumnezeu aduce în fiecare zi bucurie pe faţa familiei mele.

Eu sunt sănătos, soţia şi fetiţa la fel, părinţii noştri sunt sănătoşi, finii, prietenii, colegii, toţi sunt bine, avem ce mânca, avem unde locui, nu ducem lipsă de nimic, oare de unde sunt toatea astea? Ştiu că sunt de la Dumnezeu pentru că au fost vremuri când El şi-a luat mâna de pe noi câteva clipe, şi atunci viaţa noastră era un iad. Dumnezeu nu-mi dăruieşte toate astea ca să obţină ceva în schimb, ci ca să mă înveţe să iubesc aşa cum iubeşte El, dezinteresat şi iertându-i pe toţi.

Eu îi dăruiesc copilului meu tot ce-i mai bun, nu ca în viitor să primesc înapoi ce-am oferit, ci pentru ca Sofia să ajungă şi ea să mă imite, să dăruiească la fel copiilor ei, prietenilor, familiei şi tuturor oamenilor, pentru că numai aşa îi va fi bine în lume, şi pentru că numai aşa se poate mântui. Mama şi tata îi dăruiesc copilului tot ce-i mai bun pe lumea astă pentru ca el să ajungă un om adevărat, un om integru, cinstit, iubitor de Dumnezeu şi de oameni, nu pentru ca să obţina ceva în schimb de la el.

Aşa face şi Dumnezeu, dăruieşte El tot ce are mai bun pentru noi, iar noi văzând asta să învăţăm să dăruim. Copiii îi imită foarte mult pe părinţi, împrumutând comportamentul pe care-l văd în familie, aşa ar trebui să facem şi noi, să imităm ce face Dumnezeu, să împrumutăm comportamentul Sfintei Treimi faţă de lume.

Nu vă uitaţi la cine vă cere, ci dăruiţi fără frică tuturor, pentru că la judecată cele materiale vor dispărea şi vor rămâne doar cele spirituale, la judecată va rămâne doar gestul tău de iubire faţă de cel sărac şi vei realiza că totul a fost doar un joc, un joc foarte realist în care toţi am fost puşi împreună în viaţă ca să învăţăm să ne iubim. În Împărăţia Cerurilor nimeni nu va duce lipsă de nimic.

Dăruiţi şi veţi primi însutit încă de aici de pe pământ! dar şi cu mult mai mult în ceruri.

(Claudiu)

Cine e Moş Nicolae? Ce aduce Moş Nicolae?

Copiii cuminti primesc dulciuri si jucarii, iar cei rai, nuieluse ». Asa auzeam in copilarie de la parintii nostri. Acum, la varsta maturitatii, ne reamintim cu nostalgie de acele seri minunate cind ne pregateam cizmulitele sau bocanceii pentru micul dar ce avea sa ne lumineze inceputul lui decembrie.



Mos Nicolae venea in fiecare an, punctual, cu aromele primelor portocale care inmiresmau zilele de iarna ale copilariei noastre. Acum, din tara sau din departari, ne simtim din nou legati, prin firul amintirilor de acele vremuri calme ale copilariei. Ati pregatit cizmele?

Seara lui Nicolae

In noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.

Cu totii stim ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.

De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

Cine e Mos Nicolae?

Cunoscut in Transilvania si sub numele de Sin-Nicoara, Sfintul Nicolae este cel mai popular sfint in Ardeal. Sarbatoarea lui a generat un adevarat folclor, de la darurile de “Mos Neculai” si pina la obiceiurile si legendele diferentiate de la sat la sat. Nascut in cetatea Patara din tinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (in limba greaca “biruitor de popor”) s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce i-au murit parintii, Nicolae si-a impartit averea saracilor si a intemeiat manastirea Sionului de linga Mira, capitala Lichiei, calatorind la Ierusalim.

Crestinii acelor timpuri au pastrat memoria numeroaselor sale minuni (readucerea la viata a unui corabier cazut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea, prin rugaciune si post, a furtunii de pe mare s.a.m.d.). In ultima parte a vietii s-a retras la manastirea ctitorita de el, a Sionului, unde a fost inmormintat la 6 decembrie 352. Dupa opt ani, imparatul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserica, in cartierul Vlaherne, cu hramul numelui sau. Ducindu-se vestea ca din mormintul sau izvoraste mir, crestinii din intreaga lume au facut pelerinaj, vindecindu-se de boli incurabile.

Din veacul al XIX-lea, mina dreapta a Sfintului Nicolae se pastreaza la Biserica Sfantului Gheorghe Noi din Bucuresti, unde se gaseste si mormintul Sfintului voievod martir Constantin Brincoveanu cu cei patru fii ai sai. Numeroase biserici din tara si mai ales din Ardeal au hramul Sfintului Nicolae.

Ce aduce Mos Nicolae

La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa. Pentru ca toţi (vrem să) avem suflet de copil, îl asteptăm pe Moş Nicolae, cuminţi, ascultători, împăcaţi cu toţi cei din jur, şi dezinteresaţi de a face aceste lucruri pe moment doar ca Moşul să fie mai darnic. Aşa cum ne lustruim cizmuliţele şi bocănceii pentru a primi darurile si dulciurile mult dorite, tot aşa să ne lustruim cu sârg sufleţelele pentru a putea primi şi darurile ceresti ale Sfantului Nicolae: bucuria copilarească şi pacea sufletească.

(Gabriela Tudor)

Colinde