Cât împărţim cu Hristos din ce cumpărăm pentru Crăciun?

Sfârşitul acesta de săptămână probabil va fi unul foarte aglomerat, pentru că mulţi dintre noi vor merge să cumpere câte ceva pentru Crăciun. Unii cumpără mai puţin alţii mai mult, unii cumpără mâncare, alţii cadouri… fiecare după voia lui.

Mă gândesc câteodată cum sărbătoresc Naşterea Domnului, cei săraci de pe stradă? Ce bucurie au ei? Cum sărbătoresc Crăciunul copiii din orfelinate sau bătrânii din azile? Dar oare deţinuţii din penitenciare sau bolnavii din spitale?

Ştiu! Am prefera să nu ne gândim la asta acum, că ne întristăm. Dar chiar dacă noi ne gândim sau nu, ei tot acolo sunt, în suferinţa lor. Eu când mă gândesc la ei încep să am mustrări de conştiinţă. Dimineaţa când ies din tura de noapte de la servici, de la căldură direct afară în frig, încep să tremur şi în câteva secunde, îmi aduc aminte de cei ce stau pe stradă, de fiecare data. Simţind suferinţa frigului în mine mă face mult mai sensibil la suferinţa lor, şi-ncep să mă rog pentru ei, ca să-i ajute Dumnezeu, să nu le mai fie frig, să aibe ce mânca, să aibe unde să stea… Dar oare e de ajuns? E suficientă rugăciunea mea?

Şi tot eu îmi răspund că: Nu e de ajuns! Trebuie să fac ceva, trebuie să-i ajut şi eu într-un fel. Trebuie să le duc ceva: mâncare, o plapumă, o hainuţă, nişte şosete, mănuşi sau ceva de pus pe cap. Iar acum că vine Naşterea Domnului când trebuie să dăruim şi noi aşa cum Dumnezeu ne-a dat atâtea daruri, cu atât mai mult.

O să mergem şi noi să cumpărăm câte ceva, şi o să ne facem timp să facem câteva punguliţe cu dulciuri şi pentru cei de pe stradă, pentru că tare se bucură când primesc câte ceva.

Oare bucuria Naşterii lui Dumnezeu trebuie s-o simţim doar noi, sau şi cei necăjiţi şi împinşi la marginea societăţii? Oare dacă Dumnezeu mi-a dăruit tot ce vreau şi nu-mi lipseşte nimic, n-ar fi frumos să dăruiesc şi eu altora câte ceva, să-i fac şi pe alţi copii să zâmbească, să se bucure.

Când eram student şi eram membru al Asociaţiei Studenţilor Creştini-Ortodocşi din România mergeam cu colindul prin orfelinatele de copii şi prin azilele de bătrâni. Nu ştiu dacă mă credeţi sau nu dar acele momente au fost unele dintre cele mai frumoase pe care le-a trăit, simţeam aşa o bucurie şi o linişte, îi vedeam pe copii şi pe bătrâni cum se bucură şi li se luminează faţa când ne aud, şi când le ofeream câte ceva dulce.

Nu e greu să dăruieşti! Astăzi când suntem invitaţi din toate părţile să consumăm şi să cumpărăm ca să fim fericiţi, să acumulăm cât mai multe, Dumnezeu ne spune chiar invers că mai fericit este a da decât a lua ! Mai fericit este a dărui decât a primi!

Dacă vreodată uităm cui dăm, când dăm câte ceva, Dumnezeu ne aduce aminte, spunându-ne cum va fi la judecata finală:

“Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.”

(Balan Claudiu)